Apa de gură înainte sau după periaj? Cu pastă cu fluor, mai târziu; restul depinde de două cuvinte de pe etichetele dumneavoastră
Un client ne a trimis o întrebare care pare prea mică pentru un articol. Cumpărase două produse de la noi, o pastă de dinți și o apă de gură enzimatică, și voia să știe în ce ordine să le folosească. Internetul răspunde pe un rând, iar rândurile se contrazic: după, ca să termini treaba; înainte, ca să slăbești placa; niciodată imediat după. Probabil ați făcut toate trei în aceeași lună fără să observați.
Mai întâi răspunsul scurt. Dacă pasta de dinți conține fluor, nu vă clătiți imediat după periaj, nici cu apă, nici cu apă de gură. Scuipați, iar apa de gură folosiți o în alt moment al zilei. Într un test de laborator, clătirea cea mai ușoară a lăsat în salivă cu 300% mai mult fluor timp de trei ore decât cea mai temeinică. Aproape tot restul spus despre ordine vine din altă chimie.
Apa de gură înainte sau după periaj: regula are doi părinți
Regula nu e despre apa de gură în general. Primul ei părinte e fluorul. În 1991, opt voluntari s au spălat pe dinți cu pastă cu fluor și apoi s au clătit în opt feluri diferite. Cu cât mai multă apă, mai mult timp și mai des se clăteau, cu atât rămânea mai puțin fluor în salivă. În următoarele trei ore, clătirea cea mai blândă, 5 ml timp de două secunde, o dată, a dat o arie sub curba fluorului cu 300% mai mare decât cea mai temeinică, 20 ml timp de zece secunde, de două ori. Fluorul lucrează rămânând. Clătirea e opusul rămânerii.
Al doilea părinte e clorhexidina, antisepticul multor ape de gură din farmacie. Are sarcină pozitivă; laurilsulfatul de sodiu, cel mai obișnuit agent de spumare din paste, are sarcină negativă, iar cele două se leagă. Într un studiu din 1989 de la Oslo, chiar și o pauză de 30 de minute între o clătire cu laurilsulfat și clorhexidină încă slăbea efectul antisepticului asupra plăcii; după 2 ore interferența dispăruse. De aici vine «așteptați o jumătate de oră», iar, citit atent, același studiu spune că jumătate de oră nu ajunge chiar de tot.
Trebuie să vă clătiți după periaj? Dovezile sunt mai slabe decât regula
Acum partea pe care răspunsurile de un rând o lasă deoparte. La Kaunas, în Lituania, 407 elevi au participat trei ani la un studiu de periaj zilnic supravegheat cu o pastă de 1 500 ppm fluor. O școală se clătea temeinic cu un pahar de apă; în cealaltă era voie doar să scuipe o dată. După trei ani au fost examinați 276 copii. Suprafețe noi cariate, lipsă sau obturate: 6,8 în școala care se clătea și 6,2 în cea care scuipa, nicio diferență semnificativă, și ambele mult sub școala care nu se peria deloc, cu 12,4. Un studiu scoțian pe 2 621 adolescenți a găsit semnalul opus: felul în care spuneau că se clătesc era legat de numărul de carii noi. Spus, nu măsurat.
Și povestea clorhexidinei se înmoaie. O analiză din 2015 a găsit patru publicații eligibile cu nouă comparații: pasta folosită ca pastă nu a slăbit măsurabil o apă de gură cu clorhexidină, indiferent de ordine; dizolvată în soluția de clătire, da. Autorii au adăugat singuri rezerva: trei dintre cele patru studii veneau de la același grup. În 2012, un grup de experți britanici a analizat toată chestiunea și a scris limpede: lipsesc dovezile de calitate înaltă, iar ghidurile se potrivesc totuși între ele.
Așa se nasc cele mai multe reguli de igienă: o măsurătoare de laborator, un mecanism plauzibil și o recomandare care își supraviețuiește rezervelor. Nu e un motiv să ignorați regula. E un motiv să știți care jumătate a ei vă privește. Când respectarea costă câteva minute, iar încălcarea poate costa o carie, o respectați. Asimetrie, nu certitudine.
Apa de gură înainte de periaj nu e o prespălare
Un studiu din 1993 de la Cardiff a măsurat ce face o clătire înainte ca periuța să atingă dinții: a îndepărtat mai puțin de 5% din placă, iar nicio apă de gură nu a ajutat periajul de după mai mult decât apa. Dacă vă place să începeți cu gustul, foarte bine, doar nu o socotiți curățare.
Când folosim apa de gură: două cuvinte pe două etichete
Chiar acum sunt două sticle pe raftul dumneavoastră, iar ordinea în care le luați e o alegere pe care o faceți în fiecare seară fără să i spuneți așa. Dacă pe pastă scrie fluor: periați vă, scuipați spuma, nu vă clătiți și mutați apa de gură în alt moment, după prânz, cum sugerează NHS din Marea Britanie. Dacă pe apa de gură scrie clorhexidină, iar pasta conține laurilsulfat de sodiu: puneți timp între ele; studiul din spatele regulii a văzut conflictul dispărut după două ore. Iar o apă de gură cu fluor nu e un remediu care anulează clătirea. O analiză Cochrane a 37 de studii cu 15 813 copii a arătat că clătirea supravegheată cu fluor a prevenit 27% din suprafețele noi cariate ale dinților permanenți. E o unealtă cu momentul ei.
Înapoi la clientul nostru. Pasta lui este TERMO 39°: papaină, lizozim și dextranază, sarcozinat de sodiu în loc de laurilsulfat de sodiu și fără fluor. Clătirea lui este concentratul enzimatic INNOWEISS, diluat cum scrie pe etichetă. Niciuna dintre cele două chimii din spatele regulii nu se află în acel tub. Asta ia regulii motivul; nu dovedește contrariul, ordinea a două formule enzimatice nu a testat o nimeni, și nu ne vom preface că a testat o cineva. Dacă riscul dumneavoastră sunt cariile, o pastă cu fluor rămâne rutina susținută de dovezi, iar întrebarea pentru medicul stomatolog este cum să o integrați.
Diseară, înainte să luați paharul, citiți cele două etichete în locul ceasului.
Apa de gură înainte sau după periaj nu e un ritual. E chimie, iar chimia e tipărită pe etichetele dumneavoastră, nu în sfatul pe care vi l amintiți pe jumătate.