Sensibilitate dentară: o plombă din ceară de albine din epoca de piatră explică înțepătura; și de ce pastele de azi fie sigilează dintele, fie liniștesc nervul
O linguriță de înghețată, o gură de apă rece, o respirație de aer de iarnă, și un dinte răspunde cu o înțepătură scurtă și ascuțită, care trece înainte să poți arăta care a fost. Aștepți. Trece, până la următoarea înghițitură. Cei mai mulți învață să mestece pe partea cealaltă și nu spun nimic. Dacă ți se întâmplă, ești în companie numeroasă și foarte veche. Sensibilitatea dentară nu e o plângere modernă. Acum șase mii cinci sute de ani, un bărbat tânăr din actuala Slovenie avea exact problema asta, iar cineva a încercat să rezolve problema cu ceară de albine. Ce a făcut el este, în principiu, ce ar trebui să facă pasta ta de dinți în seara asta.
Dinți sensibili în epoca de piatră: maxilarul care a așteptat un secol
În mai 1911, naturalistul din Trieste Josef Müller a scos o mandibulă umană din stânca unei peșteri de lângă satul Lonche, în nordul Istriei. A ajuns la Muzeul de Istorie Naturală din Trieste și a stat acolo o sută de ani, aproape nestudiată. În 2012, o echipă condusă de Federico Bernardini a scanat o cu microtomografie de sincrotron, mai ales ca să testeze metoda. Pe caninul inferior stâng au găsit ce nu văzuse nimeni: o căciuliță de ceară de albine. Datarea cu radiocarbonu a dat mandibulei 6655 până la 6400 de ani înainte de prezent, iar cerii 6645 până la 6440, aceeași viață. Bărbatul avea între 24 și 30 de ani.
Dintele explică ceara. Vârful lui era tocit plat, așa că dentina galbenă de sub smalț rămăsese expusă. O fisură verticală cobora de la suprafața de mestecare până la tavanul camerei pulpare. Ceara a umplut adâncitura tocită și a intrat 1,43 mm în fisură. Autorii sunt prudenți: e posibil să fi fost pusă la scurt timp după moarte. Dar dacă a fost pusă în timpul vieții, scopul era limpede, ca un dinte tocit și fisurat să nu doară la fiecare folosire. Ar fi cea mai veche dovadă directă a unei plombe puse ca să aline durerea.
Cauzele sensibilității dentare: o ușă deschisă, nu un nerv bolnav
Cine a apăsat ceara aceea nu avea cum să știe de ce funcționează. Noi știm. Smalțul nu simte nimic. Dentina de dedesubt e străbătută de tubuli microscopici plini cu lichid, care merg spre pulpă. Cât timp smalțul sau gingia îi acoperă, capetele lor sunt închise. Când smalțul se tocește sau gingia se retrage, capetele se deschid spre gură. Frigul, aerul, zahărul sau o unghie mișcă lichidul, iar lichidul în mișcare trage de terminațiile nervoase de la celălalt capăt. E teoria hidrodinamică, formulată de suedezul Martin Brännström în anii ’60, și de aceea durerea e atât de ascuțită și atât de scurtă: durează exact cât se mișcă lichidul.
Și e mult mai frecventă decât lasă să se creadă tăcerea din jurul ei. În 2011, cercetătorii au examinat 3187 de adulți între 18 și 35 de ani în cabinete stomatologice obișnuite din șapte țări europene și le au suflat aer rece pe dinți. 41,9 % au simțit durere, deși doar 26,8 % declaraseră sensibilitate în chestionar. Cele mai puternice legături au fost cu uzura erozivă și cu gingiile retrase, și cu obiceiurile din spatele lor: arsuri și reflux, băuturi energizante, mâncare acidă, fumat.
Dinți sensibili la rece: cele două căi de a opri durerea azi
Orice tratament de la Lonche încoace face unul din două lucruri: închide ușa sau amuțește soneria. A închide înseamnă a astupa tubulii deschiși. Fluorura de staniu, arginina cu carbonat de calciu, fosfosilicatul de calciu și sodiu și hidroxiapatita lasă depuneri în ei sau peste ei, ceara, reconstruită la scara micrometrului. A amuți înseamnă potasiu, care atenuează răspunsul nervului. Dovezile sunt neobișnuit de multe. O metaanaliză în rețea din 2020 a adunat 125 de studii randomizate cu 12 541 de pacienți: majoritatea formulelor desensibilizante au depășit pasta obișnuită cu fluor sau placebo, iar fosfosilicatul de calciu și sodiu a ajutat la atingere, la rece și la aer deopotrivă. O analiză din 2023 pe 32 de studii și 4638 de oameni a conchis că pastele cu staniu, cu potasiu cu sau fără staniu ori cu arginină, folosite de două ori pe zi, pot fi recomandate.
Ce înseamnă asta la chiuveta ta. Folosește o pastă pentru dinți sensibili de două ori pe zi, în fiecare zi: studiile evaluează aceste paste pe parcursul săptămânilor, nu după o singură periere. Periază te cu o periuță moale și cu apăsare ușoară, pentru că frecatul puternic e unul dintre felurile în care coletul dintelui și smalțul se deschid. După ceva acid, lasă i smalțului timp înainte să te speli pe dinți. Și observă ce fel de durere ai. O înțepătură care se stinge în câteva secunde după ce frigul a trecut e cea de ușă deschisă. Durerea la mușcat, durerea care rămâne sau un dinte care pulsează singur e altă poveste, o fisură, o carie, un nerv în necaz, și cere un medic dentist, nu un tub nou. Caninul de la Lonche era fisurat până la camera pulpară: un dinte pentru dentist, atunci ca și acum.
O periuță moale e partea cea mai ieftină a soluției. A noastră este SENSITIV: filamente DuPont Tynex® ultramoi cu vârfuri rotunjite, pentru dinții care deja se plâng. Nu sigilează nimic, asta e treaba pastei. Doar nu mai adaugă uzură.
În seara asta, când apa rece mușcă, nu schimba partea. Întoarce tubul de pastă și caută cuvântul care închide ușa.
Acum șase mii cinci sute de ani, cineva a înțeles că un dinte sensibil are nevoie de ușa închisă. Noi facem la fel, doar de două ori pe zi.