Pasta de dinți pentru implanturi: titanul nu face carii. Gingia din jur, da.
Pe 20 octombrie, o clientă care tocmai cumpărase pasta noastră de albire a trimis o întrebare: o pot folosi dacă am implanturi, și cum? E o întrebare bună, doar că despre obiectul greșit. Ați plătit titanul, coroana și lunile de vindecare, așa că instinctul spune să protejați partea scumpă. Însă partea scumpă este singurul lucru din gura dumneavoastră care nu poate face niciodată carie.
Așadar, ce pastă de dinți pentru implanturi? Aproape orice pastă blândă. Răspunsul adevărat stă câțiva milimetri mai jos, în gulerul de gingie care ține implantul, iar acolo se pierd de fapt implanturile.
Titanul nu a fost niciodată punctul slab
La începutul anilor 1950, un tânăr cercetător suedez, Per Ingvar Brånemark, înșuruba mici camere de titan în oasele picioarelor unor iepuri, ca să urmărească fluxul de sânge prin osul viu. La finalul experimentului, nu a mai reușit să le scoată. Osul crescuse pe metal. În 1965, la Göteborg, a montat patru implanturi de titan în mandibula lui Gösta Larsson, un bărbat de peste treizeci de ani, născut cu malformații ale maxilarelor. Când Larsson a murit, în 2006, implanturile erau încă la locul lor și funcționau, după aproximativ patruzeci de ani.
Titanul nu face carii. Nu are smalț care să se dizolve și nici nerv care să doară. Tocmai de aceea întrebarea despre pastă pare urgentă și nu este: metalul este partea ansamblului care are cea mai mică nevoie de protecția dumneavoastră.
Punctul slab este un guler de gingie
Bacteriile nu au nevoie de ceva în care să roadă. Au nevoie de o suprafață pe care să trăiască, iar linia unde coroana implantului întâlnește gingia este una foarte bună. În cadrul unui studiu elvețian, 15 persoane cu implanturi au acceptat să nu mai curețe o parte a mandibulei timp de 3 săptămâni. Placa bacteriană a crescut la fel pe dinți și pe implanturi, dar gingia din jurul implanturilor a reacționat mai puternic decât cea din jurul dinților proprii. Când au reluat curățarea, trei săptămâni nu au fost de ajuns pentru ca vreuna dintre ele să revină complet la punctul de plecare (Salvi et al. 2012).
Stomatologii numesc stadiul timpuriu și reversibil mucozită periimplantară: gingie roșie și umflată, care sângerează la atingere, cu osul încă intact. Stadiul următor este periimplantita: aceeași inflamație, care acum roade osul ce ține implantul. Reunind 11 studii, o analiză din Göteborg a găsit mucozită la 43 % dintre persoanele cu implanturi și periimplantită la 22 % (Derks și Tomasi 2015).
Nouă ani mai târziu, în orașul unde a început totul
Cifra care ar trebui să vă oprească vine din același oraș ca operația lui Larsson. Cercetătorii din Göteborg au ales la întâmplare 588 de persoane dintre pacienții care primiseră implanturi cu nouă ani înainte și au examinat fiecare persoană. 45 % aveau periimplantită după definiția studiului, care numără sângerarea plus o pierdere de os mai mare de jumătate de milimetru. Boala moderată sau severă, cu peste 2 mm de os pierdut, a fost găsită la 14,5 % (Derks et al. 2016). Brånemark dovedise că titanul poate rămâne în os o viață întreagă. După o jumătate de secol, propriul lui oraș a arătat ce decide de obicei dacă rămâne.
Așadar, ce pastă de dinți pentru implanturi?
În 2015, șaptesprezece specialiști ai workshopului european de parodontologie au cântărit dovezile despre prevenirea acestei boli. Placa, au scris ei, este cauza stabilită. Periajul făcut de pacient, cu periuța manuală sau electrică, este o măsură eficientă de prevenție. Iar adăugarea antisepticelor nu a făcut curățarea profesională mai eficientă (Jepsen et al. 2015). Nicăieri pe această listă nu apare o pastă specială.
Ce poate face o pastă este să nu strice. Coroana este glazurată, iar gâtul lustruit al implantului e neted cu un motiv: zgârieturile îi dau plăcii de ce să se prindă. Așadar alegeți o pastă cu abrazivitate scăzută și nu frecați cu ea. Nu vă așteptați nici să albească coroana: culoarea unei coroane ceramice se fixează la ardere, când este fabricată, și nicio pastă nu o schimbă. Efortul merge în altă parte: o periuță moale, înclinată spre linia unde coroana întâlnește gingia, și ceva care ajunge între implanturi, pentru că acolo periuța se oprește.
Vizita pe care sunteți tentați să o săriți
Aici riscul devine dezechilibrat. Mucozita este reversibilă. Osul pierdut în jurul unui implant se recâștigă mult mai greu. În Brazilia, 80 de persoane care aveau deja mucozită au fost urmărite timp de cinci ani. Dintre cele care au sărit vizitele regulate de întreținere, 43,9 % au făcut periimplantită. Dintre cele care au mers la ele, 18,0 % (Costa et al. 2012). Aceeași gingie, același metal, un risc de peste două ori mai mare, iar singura diferență era o curățare profesională în calendar.
Puteți peria în jurul implantului mai atent decât oriunde altundeva în gură și tot să nu vedeți niciodată locul unde începe problema. Semnalul e mic: puțin sânge pe periuță în dreptul implantului sau o gingie acolo mai roșie decât cea de alături. Acesta este semnul pe care specialiștii îl tratează drept granița dintre sănătate și boală, și este un motiv să sunați la stomatolog, nu să schimbați pasta.
Pentru clienta care a întrebat: INNOWEISS are o bază de silice pe care fișa produsului o plasează sub RDA 30, o valoare mică, dar totuși nu zero. Niciunul dintre studiile de mai sus nu a testat această pastă pe implanturi, iar noi nu promitem ce niciun studiu nu a arătat. Folosiți pasta cu blândețe, ca pe orice pastă cu abrazivitate scăzută, și dați atenția marginii gingiei, spațiilor dintre implanturi și vizitei de igienizare.
Titanul rămâne cât timp îl lasă gingia. Pasta nu a fost niciodată întrebarea. Întrebarea sunt următoarele două minute la marginea gingiei.