Bijuterii dentare: sunt periculoase? Pietrele maya au rezistat 1 000 de ani, dinții au plătit
Bijuteriile dentare par o modă nouă. Nu sunt. Într-un sertar de muzeu stă un incisiv omenesc cu o mică piatră verde încastrată. Piatra e acolo de peste o mie de ani. A supraviețuit omului, orașului și limbii lui. Tocmai de aceea nu la ea trebuie să ne uităm. Piatra e supraviețuitoarea. Întrebarea e cât l-a costat pe dinte.
Deci, bijuteriile dentare sunt periculoase? Întâi răspunsul scurt: piatra în sine, rareori. Paguba trăiește la granița dintre podoabă și smalț. Cel mai lung test al acestei idei nu l-a făcut o clinică, ci mayașii. Când cercetători din Yucatán au comparat 193 de dinți cu incrustații și 211 netratați din aceeași regiune și epocă, caria apărea la 18,5 % din dinții împodobiți și la 1,4 % din cei simpli.
Mayașii au făcut cel mai lung test al bijuteriilor dentare
Acum aproximativ 1 800 până la 500 de ani, în perioadele clasică și postclasică, meșteri maya tăiau cu unelte de piatră mici cavități rotunde în smalțul dinților din față și fixau discuri de jadeit, obsidian sau pirită. Smalțul e cel mai dur țesut pe care îl produce corpul, iar ei îl găureau fără niciun instrument modern. Cele mai multe dintre aceste incrustații sunt și azi la locul lor. Cimentul a ținut mai mult decât stau în picioare cele mai multe clădiri.
Din ce era făcut acest ciment? În 2022, o echipă a analizat opt probe din trei situri maya clasice: Holmul în Guatemala, Baking Pot în Belize și valea Copán în Honduras. A găsit rășini de pinacee, un probabil ulei esențial din familia mentei, un preparat din asteracee și bitum. Autorii sugerează că amestecul putea avea proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare. Un clei care se lupta și cu gura.
Ați văzut sigur astfel de fotografii: un craniu, un șir de dinți, un punct verde perfect în fiecare. Admirăm piatra și precizia. Aproape nimeni nu se uită la dintele din jur. Aceasta e capcana pe care o întinde orice supraviețuitor.
Ce s-a întâmplat sub piatră
Cei 193 de dinți cu incrustații aparțineau unui număr de 107 oameni. Față de dinții netratați, caria a fost de circa treisprezece ori mai frecventă: 18,5 % față de 1,4 %. Infecția de la vârful rădăcinii, cea care se termină cu abces, de circa zece ori mai frecventă: 19,2 % față de 1,9 %. Pulpa calcificată: 59,8 % față de 44,5 %. Iar aceiași autori conchid că, în medie, cimentul sigila excelent. Ambele afirmații sunt adevărate în același timp, și asta e lecția.
Un studiu de microtomografie pe șase dinți cu incrustații, vechi de circa 1 600 de ani, din Guatemala, a arătat de unde venea diferența. La canini, cavitatea pentru piatră nu a atins niciodată pulpa. La incisivii superiori a trecut direct în camera pulpară. Același burghiu, aceiași meșteri, alt dinte. Riscul nu a stat niciodată în jad. A stat în cât dinte rămânea între piatră și nerv.
Încă două detalii din numărătoarea din Yucatán merită păstrate. Resorbția internă, când dintele începe să-și dizolve propria rădăcină din interior, a apărut la 2,2 % din dinții cu incrustații și la niciunul netratat. Iar vârsta la deces nu a schimbat semnificativ niciuna dintre aceste rate: purtătorii mai în vârstă nu o duceau mai rău decât cei tineri. Rezultatul nu l-au decis anii de purtare a pietrei, ci dintele în care a fost pusă.
Sunt periculoase bijuteriile dentare astăzi?
O bijuterie dentară modernă nu se găurește. O analiză a clinicilor de medicină dentară din Berna descrie varianta obișnuită ca pe o mică podoabă lipită pe suprafața dintelui cu un adeziv. Asta elimină pericolul care i-a lovit cel mai tare pe mayași: ușa deschisă spre pulpă. Nu îl elimină pe cel pe care aceeași analiză îl numește direct: podoabele de pe dinți favorizează acumularea plăcii. Orice piatră are o margine, iar o margine e o treaptă unde perii sar și pelicula rămâne.
Dacă purtați deja una, știți senzația: limba găsește piatra de o sută de ori pe zi, iar periuța, cumva, niciodată. Bijuteria e partea dintelui pe care o priviți cel mai des în oglindă și o curățați cel mai rar la chiuvetă.
Asimetria e ceea ce ascund fotografiile. Dacă îngrijiți marginea, piatra vă costă puțină atenție de două ori pe zi. Dacă o uitați, plătește smalțul, care nu mai crește la loc, sub o piatră care arată perfect tot timpul. Periați conturul pietrei, nu doar fața dintelui. Înclinați perii spre îmbinare. Și arătați acest dinte medicului dentist la fiecare vizită, pentru că ce se întâmplă sub o podoabă e exact ce nu vedeți în oglindă.
Din ce e făcută periuța noastră
Periuța noastră SENSITIV are filamente ultramoi DuPont Tynex®, cu 48 % mai moi decât nailonul standard, cu vârfuri rotunjite. Moliciunea nu face o margine sigură; atenția o face. Un vârf moale și rotunjit vă lasă să reveniți la aceeași îmbinare în fiecare dimineață și seară fără să vă gândiți de două ori.
Piatra maya și-a supraviețuit stăpânul cu o mie de ani. Sarcina dumneavoastră e mai mică: ca dintele de sub bijuteria dumneavoastră să supraviețuiască modei.